Executivul monitorizează zborurile ANULATE care au legătură cu aeroporturile româneşti. Pasagerii pot cere DESPĂGUBIRI

Publicat: 28/06/2024, 16:15

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, i-a îndemnat, vineri, pe românii afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii pentru a solicita despăgubiri companiilor, subliniind că Executivul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti.

Întrebat dacă Guvernul poate interveni în vreun fel în cazul companiei Wizz Air care a anulat zboruri şi are alte multe întârziate, Constantin a răspuns: ,,Guvernul monitorizează şi este informat despre acele zboruri dacă au legătură, dacă apelează la aeroporturi româneşti, este şi normal să se întâmple aşa, dar vorbim despre o companie privată.

Poate ar trebui să ne amintim de o campanie de conştientizare a statutului nostru european. ‘Sunt cetăţean european şi am drepturi’ – era supratitlul acelei campanii. Românii care sunt, din nefericire, afectaţi – este şi perioadă de vacanţă şi concedii, de întârzieri sau anulări de zboruri de la orice companie – au dreptul şi pot deschide diverse litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii. Da, monitorizarea există, dar ce măsuri pot fi luate de către statul român, mai mult decât ce v-am spus, nu ştiu, a mai spus Mihai Constantin.

CITEȘTE ȘI:

HAOS pe un aeroport din România, după ce zeci de curse au fost anulate sau au avut întârzieri și de 6 ore

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa